România – Irlanda de Nord 14.11.2014

Deși trecuse aproape o lună de la meciul cu Ungaria, modul în care FRF a încercat să interzică orice fel de steag sau afișaj și forța disproporționată cu care a intervenit firma de pază, erau încă proaspete în memorie. Nu știam la ce să ne așteptăm la intrarea în sector, dar de data aceasta controlul a părut să fie mult mai permisiv.

La începutul meciului cu Irlanda de Nord am pregătit o mini-coregrafie în stil graffiti. Am afișat pe gard pânze cu literele care compun cuvântul “ultras”, iar în mijloc mesajul Uniți sub Tricolor”. În sector am ridicat steagurile de oraș printre multele steaguri mici de fluturat.

Romania - Irlanda de Nord - coregrafie

Chiar dacă în ultimii ani a devenit din ce în ce mai greu, nu ne vom deveni comozi si nu ne vom adapta, rămânând fideli stilului ultras, care ne-a adus împreună.

Romania - Irlanda de Nord - steaguri

În a doua repriza am pregătit o a doua coregrafie cu pânze pe care era scris “FRF Mafia”. În fața acestora am avut mesajul “Art. 30″. Se face referire la articolul din Constituția României care garantează dreptul la liberă exprimare. Se poate spune că acest afișaj este o continuare a mesajului din Finlanda, care exprimă faptul că la FRF nu s-a schimbat nimic după alegeri. Pânzele acestea aveau deja ceva istorie, fiind afișate la ambele meciuri ale barajului cu Grecia. Deși sperasem să nu fie nevoie să le mai scoate de la naftalină, faptul că imediat ce le-am scos am fost înconjurați de stewarzi care au încercat să le ia doar reconfirmă atitudinea federației față de suporteri.

rsz_romania_-_irlanda_de_nord_-_panze_2

Tot în repriza a doua am afișat un mesaj ironic la adresa BGS, firmă care s-a ocupat de securitate la meciurile naționalei din ultimii ani și care a comis nenumărate abuzuri la ordinele FRF. Pe pânză era scris “Brigada garoilor slugoi. Deși contractul cu BGS fusese reziliat, aceștia au fost înlocuiți de stewarzi la fel de dispuși să facă treabă murdară a federalilor.

Romania - Irlanda de Nord - mesaj

Agentii firmei de pază au încercat să confiște mesajul, creându-se o busculadă. În urma eșecului, au cerut ajutorul jandarmeriei care a intervenit în forță evacuând sectorul.

Romania - Irlanda de Nord - jandarmerie

În final, rămânem cu un gust amar, de la un meci la care am fost din nou hăituiți și tratați ca ultimii criminali, singura noastră vină fiind faptul că am cerut să ni se respecte dreptul la liberă exprimare.

Romania - Irlanda de Nord - panze 3