Comunicat – Uniți Sub Tricolor – 18 Iunie 2015

Noi, suporterii echipei naționale, reuniți în cadrul proiectului Uniți Sub Tricolor, dorim pe această cale să tragem un semnal de alarmă în legătură cu modul total neprofesionist în care noua conducere a federației înțelege să gestioneze relația cu marea masă a fanilor. Astfel, începând cu data de 14 iunie, FRF a pus în vânzare prin intermediului site-ului propriu de ticketing https://bilete.frf.ro un număr de aproape 7.000 de bilete destinate exclusiv clienților unei bănci comerciale care sponsorizează Federația. Este vorba despre mai mult de 10% din întreaga capacitate a stadionului. Acest gen de condiționare ”comercială” a accesului la bilete publicului larg este o noutate absolută în fotbalul românesc, însă reprezintă un precedent periculos, care nu va face decât să îndepărteze și mai mult suporterii de echipa națională. Banca la care fiecare dintre noi apelează pentru servicii, compania de telecomunicații ai cărei abonați suntem sau firma favorită de bere nu ar trebui să reprezinte în niciun fel criterii restrictive care să ne îngrădească liberul acces la bilete și implicit prezența la meciurile Echipei Naționale.