Ungaria – România 04.09.2015

Budapesta 2015, cea mai așteptată deplasare a campaniei, dacă nu cel mai așteptat meci din ultimul deceniu pentru suporterii naționalei. Majoritatea grupurilor ultras din țara și-au anunțat prezența, în final achiziționându-se aproape toate biletele puse la dispoziție în sectorul oaspete.
Ne-am pornit la drum în două autocare împreună cu cei de la Camarazii. Drumul a fost fără prea multe peripeții, dacă excludem controlul sumar făcut de poliție la intrare în Ungaria.

ungaria-romania-drum

În schimb, în fanzone situația a stat diferit. Accesul în stadion se făcea în grupuri mici, însoțiți de jandarmi maghiari. Dar pentru a ajunge acolo, era nevoie să treci de filtrele stewarzilor. Majoritatea angajaților firmei de pază fuseseră recrutați din rândurile suporterilor locali. Chiar dacă ne așteptam să avem parte de un control foarte strict, nu ne așteptăm la umilința la care am fost supuși. Am fost percheziționați peste tot fără absolut nici o jenă, orice fel de refuz sau protest fiind “sancționat” cu ruperea biletului de meci și expulzarea din zona de acces.
Odată ajunși în sector, ne-am dispus la balconul situat în zona centrală. De menționat că pentru acest meci am pregătit un model special de tricou pe gri, cu mesajul “Doar România”.

ungaria-romania-esarfe

Înainte de începutul meciului, s-au produs incidente între două grupuri de suporteri români. Jandarmeria locală a intervenit, apoi plasându-se pe scările din interiorul sectorului. Din păcate, nici la un meci de o asemenea anvergură, la care ar trebui să dăm dovadă de Unitate Națională, nu se poate trece peste vechi rivalități și polițe neplătite.
UST nu a avut nici un fel de implicare incidente. De remarcat că tricourile gri, privite inițial cu reticentă de mulți care își doreau un model clasic pe negru, ne-au scos în evidență, văzându-se clar poziția noastră față de cele întâmplate.

rsz_ungaria_-_romania_-_grup_2

Odată cu începerea meciului, lucrurile au început să revină la normal în sector. Majoritatea scandarilor au început din sectorul nostru, ambele tabere implicate în conflict fiind dispuse să preia cântecele noastre. În ciuda controlului strict, care nu ne-a permis să ne desfășurăm la potențial maxim, am dominat complet fondul sonor pe tot parcursul meciului. La acest capitol se poate spune că a fost una dintre cele mai bune deplasări ale suporterilor români, împreună cu cele de la Pireu sau Istanbul.

Trăgând linie, a fost o acțiune reușită, chiar dacă nu a fost o confruntare reală cu suporterii maghiari. Majoritatea acestora boicotează meciurile naționalei din cauza controalelor biometrice necesare pentru a intra în stadion. În orice caz, Budapesta 2015 rămâne un punct de referință, atât pentru UST, cât și pentru ultrasii români prezenți.