Armenia – România 08.10.2016

La mijlocul lunii octombrie, la 3 zile una de alta, urma să avem cele mai lungi deplasări ale campaniei, în Armenia și Kazahstan. Singurul mod de a fi prezenți atât la Erevan cât și la Astana, era să tratăm cele două meciuri unitar. Spre deosebire de deplasările relativ facile din 2017, pentru a ajunge în Caucaz, respectiv în Asia, nu ai foarte multe opțiuni de transport. Iar birocrația spațiului ex-sovietic te obligă să începi planificarea și organizarea cu mult timp în avans, pentru a te asigura că vei obține vizele necesare.

Am optat să mergem pe calea rutieră până la Erevan, traversând Bulgaria, toată Turcia de la vest la est și Georgia pentru a ajunge în Armenia. Drumul a fost lipsit de peripeții, exceptând niște priviri destul de mirate din partea vameșilor la punctele de frontieră de intrare în Georgia și Armenia, care nu mai văzuseră mașini de România. Drumul prin Armenia, cu orășelele sale decrepite și peisajul arid, deșertic, ne-au creat o imagine dezolantă în faza inițială. Dar ajungând la Erevan, am descoperit un oraș fascinant cu o bogată istorie și cultură.

armenia - romania - poza grup 2

Meciul avea să se joace pe Stadionul Vazgen Sargsyan, o arenă interbelică micuță, recent renovată. Până să ajungem în Armenia, nu aveam foarte multe informații legate de mișcarea ultras locală, dar am avut ocazia să interacționăm cu suporterii armeni încă de la intrarea în stadion. Cei de la Camarazii au pregătit un mesaj emoționant legat de Genocidul Armean: “15 mil. crosses shine in the sky / At least say forgive us, someone should try”. Stewarzii nu au permis accesul pânzei, iar ultrasii locali au venit să vadă despre ce e vorba. Când au citit ce era scris pe pânză au înconjurat agenții de pază în speranța de a-i forța să ne lase să introducem mesajul. Dar poliția și-a făcut apariția și i-a împins înapoi. Ajunși în stadion, am găsit un sector de oaspeți aproape gol, așa cum era de așteptat la o deplasare asa de lungă.

armenia - romania - steaguri

Ultrasii armeni erau așezați în sectorul din dreapta noastră. Aceștia au avut la rândul lor ceva probleme cu poliția, care în faza inițială nu a vrut să le permită afișarea steagurilor pe gard. Din solidaritate pentru gestul lor de la intrare, am mers la gard și peste poliția poziționată între sectoare. Pentru a liniști atmosferă, poliția ia lăsat pe armeni să își pună steagurile pe gard.

armenia - romania - incidente

Imediat după fluierul de start am aprins pirotehnia, pregătită pentru acest meci.

armenia - romania - piro 2

Într-un moment de panică, poliția a început să tragă de steagurile noastre de pe gard, dar ne-am mobilizat rapid și nu au reușit să ia nici unul. Nu ne-au mai lăsat să mai legăm nimic de gard, motivând că le obstrucționează vederea și nu vor vedea dacă mai aprindem ceva. Ulterior, în presă română ar fi apărut informații cum că motivul pentru care au tras de steaguri ar fi fost faptul că gardul este spațiu publicitar și ar fi trebuit să plătim pentru afișaj.

Incidente Armenia – Romania

Ajutați de scor, fiind 4-0 încă de la pauză, am dominat fondul sonor în 20 de oameni, restul stadionului amuțind. Au fost și momente când am cântat la unison cu armenii împotriva FIFA și a poliției.

armenia - romania - cantat

Sectorul românesc la Armenia – România

După meci am ieșit la bere cu o parte dintre ultrasii armeni. A fost interesant să aflăm că au o poveste destul de similară cu a noastră. Grupul lor, First Armenian Front, a fost creat special pentru a susține echipa națională, la fel că UST. La rândul lor protestează împotriva corupției din fotbal și au ajuns să fie în conflict deschis cu federația, care le face probleme la tot pasul. Împreună cu armenii, am vizitat Memorialul Genocidului.

armenia - romania - memorial

Până la plecarea spre Astana, ne-am rezervat timp să vizităm un monument mai puțin cunoscut din Erevan, care a fost dedicat Eroilor Români. După Al Doilea Război Mondial, soldații români capturați pe Frontul de Est, care au refuzat să lupte de partea sovieticilor, au fost trimiși în gulaguri de pe tot teritoriul URSS. 90 de prizonieri români și-au găsit sfârșitul aici până în 1948. Găsirea monumentului a dovedit să fie o adevărată aventură, acesta fiind localizat într-o periferie a orașului în spatele unei fabrici. Dar cu ajutorul prietenilor armeni, am navigat străduțele întortocheate și am ajuns la destinație.

armenia - romania - monument
armenia - romania - monument 2

Deplasarea din Armenia a fost printre cele mai bune ale grupului. Deși nu am avut o prezență masivă ca în Grecia sau Ungaria, ne-am făcut simțită prezența și ne-am auzit pe tot parcursul meciului. A fost plăcut ca la așa o mare distanță de casă să găsim un grup de suporteri cu care impatartasim atât de multe valori. Împreună cu armenii, am reușit să dăm o adevărată lecție de solidaritate ultra’ în stadion.

armenia - romania - poza grup