Kazahstan – România 11.10.2016

Pentru a ajunge din Armenia în Kazahstan, singura variantă era avionul. De la Erevan am decolat spre Kiev, iar de acolo am avut un lung zbor până la Astana. Legat de afilierea Kazahstanuluu la UEFA au fost mereu comentarii și proteste. Motivația oficială a includerii lor în grupele de calificare europene este faptul că o mică parte a suprafeței lor se află la vest de Munții Ural, deci în Europa. Este o situație similară cu cea a Turciei. Din România cel puțin, aceasta este de departe cea mai lungă deplasare posibilă în calificări.

Plecați din Erevan, unde era o vreme plăcută cu temperaturi de aproape 30 de grade, am ajuns pe ninsoare în Astana. Încă din aeroport, văzând localnicii cu trăsături mongoloide, devenise clar că părăsisem familiaritatea Europei. Deplasându-ne spre cazare în niște mașini nemarcate care pozau drept taxiuri am putut admira centrul modern al orașului, punctat de zgârie-nori și clădiri administrative megalomanice. Cazarea noastră era plasată în zona veche a orașului, care fusese construită în perioada sovietică. Odată ajunși la destinație, am descoperit că hostelul nostru era un simplu apartament într-un bloc de tip comunist, nu foarte diferit de cele din Berceni sau orice alt cartier bucureștean.

Pentru Kazahstan am pregătit un mesaj ironic la adresa ungurilor și a originii migratoare a acestora: “Am mers să căutăm de unde vin hunii / Și am ajuns la capătul lumii”. Fiind mai mult în spirit de glumă, nu fusese destinat stadionului și l-am afișat în oraș, lângă sediul KazMunaiGaz.

kazahstan - romania - mesaj 2

La meci, era destul de greu să știm la ce fel de control și atmosferă vom avea parte. Cum nu mulți suporteri fac deplasări cu naționala sau echipele de club până aici, nu prea există un punct de referință. Chiar dacă ne gândeam ca situatia să nu fie prea relaxată situația, Kazahstan fiind până la urmă o dictatură, nu puteam să ne așteptăm la percheziția atentă de care am avut parte. Cu contribuția oficialilor federali și a reprezentantului Jandarmeriei Române, care au atras atenția autorităților locale asupra noastră, am avut parte de un control amănunțit, poate chiar mai dur decât cel de la Budapesta. Fiind aproape singurii oaspeți prezenți, era și ușor să fim depistați.

Singurul nostru mesaj pentru acest meci a fost descoperit la intrare și nu i s-a permis accesul. Pentru deplasarea de la Astana am considerat că trebuie să abordăm subiectul românilor deportați în stepa kazahă la sfârșitul aniilor ’40. Majoritatea acestora proveneau de pe teritoriul Basarabiei, care fusese anexată de sovietici în urma războiului. Textul mesajului era: “Istoria nu îi iartă pe vinovați / Zeci de mii de români deportați / În veci nu vor fi uitați”. După meci l-am recuperat și l-am afișat în centrul Astanei.

kazahstan - romania - mesaj

Revenind la meci, am reușit să trecem steagurile de gard de control. Dar a mai fost nevoie de ceva parlamentări cu soldații care păzeau sectorul de oaspeți până să le punem pe gard. În interiorul Astana Arena te simțeai că într-o imensă sală, acoperișul retractabil fiind tras. Pe tot parcursul meciului a fost un puternic zumzet, care a acoperit orice fel de scandare am fi încercat să pornim. Poate cea mai memorabilă imagine de la acest meci anost a fost peluza gazdelor care era plină de militari kazahi, care s-au mulțumit să fluture steagurile și să cânte sporadic.

kazahstan - romania - peluza gazde

Spre deosebire de meciul anterior de la Erevan, nu se poate spune că am avut o prestație remarcabilă pe stadion. Dar simpla prezență, într-o deplasare la peste 4000 de kilometri distanță de România, acolo unde foarte puține grupuri ultras s-au încumetat să meargă, este o realizare în sine.

kazahstan - romania - poza grup

Așa cum am spus inițial, nu considerăm că echipa Kazahstanului ar trebui să participe la grupele europene de calificare la Mondial. Dar trebuie să recunoaștem că această deplasare a fost o experiență interesantă, chiar dacă doar din punct de vedere turistic. Mergând pe străzile pustii flancate de clădiri megalomanice, nu putem să nu ne întrebăm dacă nu așa se simțeau și turiștii străini care vizitau România înainte de ’89.