Articles Posted in the " 2014 " Category

  • Adevarata față a “schimbării” de la FRF

    Noi, suporterii echipei naționale, organizați în cadrul proiectului “Uniți sub tricolor” dorim să atragem atenția asupra abuzurilor grave ce au marcat primele două meciuri oficiale ale României, pe teren propriu. Intervențiile violente ale agenților de pază dar și încercarea Federației Române de Fotbal de a impune o cenzură totală în tribunele Arenei Naționale sunt de […]


  • Manifest 2014

    Protestele împotriva exploatării de la Roșia Montană din 2013 au adus în atenția publică și subiectul gazelor de șist. Dincolo de orice dezbatere pe seama avantajelor, dezavantajelor sau riscurilor unor astfel de exploatări, grupul Uniți Sub Tricolor a fost deranjat de modul în care au acționat autoritățile. Simpli oameni din satele din Județul Vaslui s-au […]


  • FânFest 2014

    În afara prezenței la competitile sportive la care participă reprezentantivele României, Uniți Sub Tricolor și-a propus, încă de la începuturi, să se implice în susținerea cauzelor care se pliază pe valorile grupului. Una dintre campaniile, în care grupul a avut un rol activ a fost cea de salvare a Roșiei Montane, membri participând la protestele […]


  • România – Irlanda 2 (rugby) 22.06.2014

    Unul din punctele atinse la întâlnirea de la Avrig a fost faptul că vom încerca să susținem naționala României și la alte sporturi. O parte din noi mai fusesem la meciuri de rugby. Turneul IRB Nations Cup este probabil unul dintre cele mai importante evenimente sportive internaționale găzduite de România. Pentru meciul final al acestui […]


  • Proteste anti-FRF 04.03.2014

    La începutul lunii martie 2014, federația a decis să organizeze amicalul restant cu Argentina. Inițial, acesta ar fi trebuit să fie meciul care să inaugureze Național Arenă, dar din diverse motive s-a amânat. Este ușor de imaginat ce fel de oameni ar fi fost prezenți pe stadion la așa un meci, care se dorea mai […]


  • Turneu de fotbal 22.02.2014

    La începutul anului 2014 am stabilit că este nevoie de o întâlnire cu reprezentanți ai tuturor grupurilor din Uniți sub Tricolor. Astfel, la finalul lunii februarie am organizat un turneu de fotbal. Am ales Avrigul ca loc de desfășurare, fiind poziționat la o distanță relativ egală pentru toți, indiferent din ce colț al țării ar […]